Naşterea Domnului Hristos sau materializarea Logosului

Crăciunul sau Naşterea Domnului este una dintre cele mai îndrăgite dintre sărbătorile creştine, nu în ultimul rând datorită amplorii pe care i-au dat-o comercianţii, a faptului că este asociată cu oferirea de daruri, de cadouri, şi respectiv cu noţiunea de profit material. Fenomenul identificării Crăciunului aproape în exclusivitate cu ideea de cumpărături a ajuns atât de generalizat în societăţile vestice, îndeosebi, încât marea majoritate a oamenilor nici nu mai ştiu ce sărbătoare creştină este pe data de 25 decembrie. În unele ţări tradiţional catolice, de exemplu, Biserica Catolică a hotărât atârnarea de bannere în oraşe, prin care să se facă cunoscută semnificaţia creştină a datei, copleşită de decenii bune de semnificaţia ei comercială. Un fapt tragic, în fond, pentru o Europă care se consideră şi ar trebui să fie creştină. Un semn al pierderii noimei, logicii existenţei, al alienării omului.

În lumea antică, în care s-a petrecut evenimentul Naşterii Fiului lui Dumnezeu – Logosul divin – , el a constituit motivul pentru care cei trei învăţaţi de la Răsărit – magii – s-au dus pe jos până la Bethleem, pentru a lua cunoştinţă personal cu nemaipomenitul Prunc ce se născuse acolo. Într-o lume idolatră, păgână prin excelenţă, o lume a materiei şi a poftelor carnale, s-au aflat, totuşi, oameni preocupaţi sincer de rostul lumii, al Cosmosului, şi îndeosebi de rostul omului în lume. Iar sinceritatea preocupărilor lor le-a descoperit ceea ce a rămas ascuns, de exemplu, ochilor nesinceri ai cărturarilor şi fariseilor evrei ai vremii, deşi ei erau, practic, reprezentanţii poporului ales de Însuşi Dumnezeu ca popor al Său, monoteist, iar nu idolatru.

Ce mai reprezintă astăzi, la peste două mii de ani de la evenimentul real petrecut în istorie, într-o lume amprentată decisiv de creştinism, Naşterea Fiului lui Dumnezeu? Noima sau logica întrupării Logosului scapă multora dintre noi, datorită grabei şi superficialităţii în care suntem mereu tentaţi să ne trăim viaţa. Este „normal”, pentru copleşitoarea majoritate dintre noi, să te gândeşti, în preajma Crăciunului, la cadourile pe care le vei face celor apropiaţi, sau, realist recunoscând, celor faţă de care „ai obligaţii”. Însă chiar normal ar fi să ne aplecăm cu seriozitate asupra sensului profund, real al Sărbătorii, să ne primenim sufletele pentru a o trăi cum se cuvine, şi să intrăm, astfel, în noima lucrurilor, a evenimentelor, pentru a trăi şi muri cu şi în noimă, iar nu haotic, aleatoriu, „pe lângă” sensul real al vieţii.

Imagine: Reprezentarea Nașterii Domnului din manuscrisul Menologului lui Vasile al II-lea, Împăratul Bizanțului, din jurul anului 1000.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 24 decembrie 2012.)