22 decembrie – ziua de reflecţie la creştineasca demnitate

Trecând peste divergenţele de opinie mai mult sau mai puţin fondate relativ la calitatea actelor social-politice din decembrie 1989, dar şi peste multitudinea de discursuri şi parade de vorbe mari, românul onest, obosit de pseudo-democraţie, recesiune şi criză/crize, ar avea un punct de reper important spre a marca, în mintea şi în sufletul său, celebra dată de 22 decembrie: Cimitirul Eroilor Revoluţiei.

Este în firea omului să fie mult mai impresionat de lucrurile prezente sub ochii săi, palpabile, decât de cele abstracte, imaginate sau imaginabile. De aceea, cred că nimeni dintre cei ce vizitează sau văd detaliat pe canalele de televiziune, măcar o dată, cimitirul mai sus menţionat, nu poate să nu asocieze în mintea sa data de 22 decembrie cu mormintele celor ce-şi dorm somnul de veci acolo.

Oricât de nepăsător sau egoist ai fi, nu poţi să treci indiferent cu privirea peste pietrele de mormânt care menţionează nume şi chipuri necunoscute celor mai mulţi, alături de epitafuri uneori sfâşietoare. Căci acele lespezi de morminte ascund deopotrivă destinele frânte ale multor adolescenţi – unii chiar copii – şi tineri, dar şi ale celor care-şi ţesuseră viețile împreună cu ei: părinţi, fraţi, surori, soţi, soţii, copii, prieteni, etc.

Ceea ce diferenţiază, cumva, un cimitir al eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă, în războaie, de acest cimitir, este despărţirea fulgerătoare, „necalculată”, de viaţa aceasta, a celor mai mulţi dintre cei care odihnesc acolo. Căci atunci când este război, şi mai ales atunci când pleacă într-un război, omul este aprioric pregătit să înfrunte, în orice moment, moartea. Nu este la fel când el „se trezeşte” împuşcat pe stradă, la serviciu, sau în propria locuinţă, în vremuri nedeclarate războinice. Şi, mai ales, nu este deloc simplu pentru cei apropiaţi să accepte şi stăpânească noua stare de fapt.

Data de 22 decembrie ar trebui să ne inducă reflecţia serioasă la importanţa unei existenţe umane demne, într-o societate unde viaţa nimănui nu are voie să fie jucată la ruleta rusească. Căci demnitatea omului este rostul lui dintâi, şi poate că aceste jertfe din decembrie 1989 pe altarul demnităţii nu întâmplător s-au „nimerit” chiar în preajma Sărbătorii Naşterii Domnului – expresia iubirii divine restauratoare de demnitate umană ştirbită prin păcatul adamic.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 22 decembrie 2012.)