Sfântul Bonifatie sau drumul scurt de la promiscuitate la sfințenie

Pe data de 19 decembrie, calendarul ortodox îl comemorează pe Sfântul Bonifatie, unul dintre cele mai elocvente exemple despre vocația fundamentală a omului – sfințenia, desăvârșirea – și posibilitatea împlinirii ei, uneori chiar după o viață scandaloasă, învinsă de câteva momente de lucidă și fermă mărturisire a Adevărului.

Bonifatie a trăit în Roma, în timpul Împăratului Dioclețian, un mare persecutor al creștinismului. El era robul unei femei bogate, Aglaia, fiica proconsulului Romei. Sinaxarul a păstrat mărturia conform căreia cei doi, deși erau creștini, trăiau în promiscuitate morală, iar Bonifatie era și bețiv. Evident, starea de promiscuitate morală a lor trebuie înțeleasă și în contextul istoric al vremii, când o căsătorie între clase sociale atât de diferite – stăpâna și sclavul ei – era practic inacceptabilă.

În persecuțiile anticreștine au fost martirizați, în tot Imperiul Roman, multitudine de creștini, ei devenind mucenici, mărturisitori cu viața ai credinței în Fiul lui Dumnezeu. Fiind ea însăși creștină, Aglaia l-a trimis pe slujitorul său Bonifatie în Răsăritul Imperiului, să-i aducă și ei relicve de la martiri, pentru a le avea de binecuvântare și ajutor. Curajos și la rândul lui creștin, Bonifatie s-a dus în Răsărit și s-a prezentat în fața unui funcționar imperial responsabil cu masacrarea celor care nu abdicau de la credința lor, ca fiind și el unul dintre cei care credeau în Iisus Hristos. Pentru această mărturisire, Bonifatie a fost cumplit chinuit, iar la final i s-a tăiat capul. Aflând despre nefericita întâmplare, Aglaia a răscumpărat trupul iubitului ei, și l-a înmormântat în apropiere de Roma. După încetarea persecuțiilor, ea a ridicat o biserică în centrul orașului, în care a mutat și relicvele Sfântului Mucenic Bonifatie.

Deși mai degrabă de domeniul irealului, această transformare din om vicios consacrat în sfânt nu este una imposibilă. Dimpotrivă, însăși starea de viciu dusă la extrem poate declanșa resorturile interioare ale omului spre înnoirea vieții sale, chiar mergând până la cealaltă extremă, sacrificiul de sine în numele lui Dumnezeu. Căci un sacrificiu de sine este și viața dezordonată, păcătoasă, vicioasă, dar făcut în numele plăcerilor egoiste trecătoare, nesățioase.

Nu întâmplător, exemplul incredibil al acestui sfânt este așezat în calendar în preajma Crăciunului, când omul este invitat de către Biserică să-și facă bilanțul vieții sale, al vectorului direcției ei. Uneori, de la viața în promiscuitate și compromis josnic la viața deplină, demnă, senină, nu este decât un pas.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 19 decembrie 2013.)