Paternitatea duhovnicească şi împlinirea omului

Pe data de 18 decembrie, calendarul ortodox îl pomeneşte şi pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, cunoscut tuturor drept sfetnicul de suflet al Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Dincolo de statura sa duhovnicească de excepţie, sihastrul Daniil ar putea atrage atenţia omului contemporan asupra unei noţiuni uzitate în inflaţia de pseudo-spiritualitate de dupa 1990, anume paternitatea respectiv maternitatea duhovnicească.

În rândul credincioşilor ortodocşi practicanţi este un loc comun faptul de a căuta, afla şi ţine pe cineva – preot sau totuşi nu – de mentor duhovnicesc. Această „instituţie” a existat şi încă există, sporadic, şi în Vest, însă ea a pălit mult sub presiunea secularizării şi a sincretismului religios, şi, nu în ultimul rând, sub presiunea psihologiei şi a psihoterapeuţilor. În asemenea stări de fapt, poate nu este inutil a reflecta, în ziua comemorării unui autentic părinte duhovnicesc – Sfântul Daniil Sihastrul – la rostul profund al îndrumătorului spiritual în viaţa şi devenirea omului.

Omul este materie, psihic şi duh din Duhul lui Dumnezeu. Iar echilibrul şi evoluţia sa armonioasă depind de echilibrul celor trei componente ale existenţei sale, anume de armonia trupească, sufletească şi duhovnicească. La omul comun, echilibrul lor este indispensabil.

Aşa fiind, apare clar faptul că nici psihologia nu înlocuieşte duhovnicia, după cum nici duhovnicia nu suplineşte întotdeauna psihologia. Acest lucru esenţial îl eludează însă destul de mulţi, iar rezultatele se văd cu ochiul liber în societatea mult prea agitată şi dezechilibrată în care toţi trăim. Căci liniştea şi echilibrul social încep, primar, cu liniştea şi echilibrul individual. Care linişte şi echilibru sunt, se pare, din ce în ce mai anevoios de stabilit. Pe de o parte, fiindcă omul postmodern nu mai ia aminte serios la profunzimile existenţei sale, pentru a le cultiva cum se cuvine; pe de alta, fiindcă profesioniştii autentici care ar trebui să contribuie eficient la realizarea echilibrului în fiecare dintre cele trei laturi ale existenţei umane sunt din ce în ce mai greu de aflat.

Nu doar medicii buni sunt necesari menţinerii sau restabilirii echilibrului omului, ci şi, în egală măsură, psihologii buni şi duhovnicii sau îndrumătorii spirituali veritabili. A-i căuta şi mai ales a-i ţine în seamă este similar cu arta de a trăi frumos, împlinitor.

Imagine: Sfântul Daniil Sihastrul, frescă de pe peretele sudic exterior al bisericii Mânăstirii Voroneț,  cca. 1547, detaliu.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 18 decembrie 2012.)

More...

mihaela.stan December 18, 2016 Cultura si Spiritualitate, Diverse