Proorocul Daniel și prefigurarea împărăției veșnice

Între Proorocii Vechiului Testament pe care Biserica Ortodoxă îi cinstește ca sfinți se numără și Sfântul Prooroc Daniel, împreună cu alți trei tineri din neamul său: Anania, Azaria și Misail. Li se face pomenirea pe data de 17 decembrie, cu șapte zile înaintea celebrării Nașterii Domnului Hristos.

În Biblie există o carte vechi-testamentară numită „Daniel”, în care sunt relatate și evenimente din viața proorocului și a colegilor săi mai tineri. Ei au trăit în secolul al V-lea înaintea lui Hristos, în perioada când Ierusalimul a fost cucerit de către Împăratul Nabucodonosor al babilonienilor, iar proorocul împreună cu alții din neamul său au fost luați robi.

Împăratul își recruta servitori dintre tinerii de viță din popoarele cucerite, însă în acest sens îi școlea mai întâi, la palatul său. Dintre evrei, au fost aleși „Patru tineri fără nici un cusur trupesc, frumoşi la chip şi iscusiţi în toată înţelepciunea, cunoscători a toată ştiinţa, cu adâncă putere de pătrundere şi plini de râvnă…” (Daniel 1:4) Inclusiv hrana le era identică cu a împăratului, pentru a se familiariza mai bine cu atmosfera în care aveau să trăiască și slujească ulterior, și, nu în ultimul rând, pentru a fi arătoși la înfățișare, plăcuți ochilor celui căruia urmau să-i slujească.

Însă, întrucât evreii au prescripții clare relativ la alimentație, proorocul Daniel împreună cu cei trei tineri au decis să refuze hrana împărătească, preferând legume și apă. După o perioadă de probă de zece zile, în care s-au alimentat frugal, ei arătau mai frumoși decât toți ceilalți tineri, de alte neamuri, care erau hrăniți cu bunătăți de la masa regelui. De aceea li s-a permis, mai departe, alimentația frugală în locul celei împărătești.

Chemați după o vreme de către Nabucodonosor, pentru a li se verifica cunoștințele, aptitudinile, cei patru evrei au fost aflați chiar mai înțelepți decât toți magii regatului său. Mai mult, toți prezicătorii regatului au fost scăpați de către Daniel de pericolul morții iminente la care îi condamnase împăratul, fiindcă s-au declarat neputincioși în a povesti un vis al său și tâlcuirea lui.

Daniel a cerut răgaz, s-a rugat, Dumnezeu i-a descoperit visul și tâlcuirea lui, el l-a spus împăratului, iar acela s-a prosternat în fața Dumnezeului evreilor și l-a ridicat pe Daniel la rangul de guvernator.

Dintre detaliile tâlcuirii visului regelui, unul vizează împărăția veșnică, și anume: „Dumnezeul cerului va ridica un regat veşnic care nu va fi nimicit niciodată şi care nu va fi trecut la alt popor; El va sfărâma şi va nimici toate aceste regate şi singur El va rămâne în veci.” (Daniel 2:44)

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 17 decembrie 2013.)

More...

mihaela.stan December 17, 2016 Cultura si Spiritualitate