Dedicarea Fecioarei Maria în slujba Templului

Pe data de 21 noiembrie, Biserica celebrează un eveniment cu relevanță religioasă păstrat în Tradiția Bisericii, deși nu în Biblie: momentul dedicării Fecioarei Maria Templului din Ierusalim, de către părinții săi, Sfinții Ioachim și Ana.

În Vechiul Testament sunt consemnate astfel de evenimente, în special în legătură cu unele personalități marcante pentru poporul evreu, cum erau Proorocii. Unii dintre ei erau desemnați de Dumnezeu încă din fragedă pruncie a deveni persoane Lui dedicate, prin care El urma să călăuzească poporul evreu. De aceea, părinții îi duceau la Templul din Ierusalim, spre a primi educația cuvenită menirii lor și a deprinde o viață conformă cu chemarea pe care o aveau.

Maria fiind un copil mult așteptat și dorit de către părinții săi, născută din rodul multor rugăciuni, a fost dedicată de către ei slujirii lui Dumnezeu, la Templul din Ierusalim.

Ceea ce în creștinism sunt mânăstirile, respectiv locurile retrase de lume, unde cei doritori se dedică în exclusivitate slujirii lui Dumnezeu, era Templul Sfânt pentru evreii doritori a-și dedica copiii, sau a se dedica ei înșiși slujirii celor sfinte.

Pentru Fecioara Maria, dedicarea la Templu era și o modalitate de a fi ocrotită, într-o societate unde femeia nu era în cel mai fericit mod tratată, îndeosebi atunci când nu beneficia de ocrotirea unei familii sau a unui bărbat. Dreptul Ioachim era oricum destul de bătrân atunci când s-a născut Maria, iar moartea sa ar fi lăsat două femei – pe Ana și pe fiica lor – fără nici un fel de ocrotire.

Tradiția a păstrat, de altfel, informația că el ar fi murit atunci când Maria avea o vârstă fragedă, fiind înmormântat în mormântul pregătit pe o proprietate a lor de lângă Templul Sfânt, unde avea să fie ulterior înmormântată și Sfânta Ana, iar mai târziu și Maica Domnului.

Tot Tradiția spune că Arhiereul Zaharia – tatăl Sfântului Ioan Botezătorul – a preluat-o oficial pe Maria la Templu, închinând-o în Sfânta Sfintelor, locul cel mai retras al Templului, unde doar el, Arhiereul, intra o singură dată pe an, conform prescripțiilor din Legea lui Moise.

În Biserica Ortodoxă, din această zi încep a se cânta la slujba de dimineață, în duminici și sărbători, catavasiile Crăciunului, prima dintre ele fiind: „Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul, şi cu veselie lăudaţi-L popoare că S-a preaslăvit.” Începe atmosfera de bucurie specifică Sărbătorii Nașterii Domnului.

Imagine: Aducerea Fecioarei Maria la Templu, frescă din biserica Sfinții Ioachim și Ana, Studenica, Serbia, 1304.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 21 noiembrie 2013.)

More...

mihaela.stan November 21, 2016 Cultura si Spiritualitate