Postul Crăciunului şi viaţa cea vie

În perspectiva marilor Sărbători, Biserica a orânduit, în vremurile de început ale creştinismului, pregătirea omului pentru ele.  Un fapt preluat, în fond, din tradiţia iudaică, unde toate cele privitoare la viaţa spiritual-religioasă a omului, la raportul său cu Dumnezeu, erau reglementate foarte amănunţit în cărţile biblice – redactate pe baza revelaţiei divine – şi statornicite în viaţa practică a oamenilor.

Pe fundament biblic şi pe tradiţia iudaică se bazează şi marile posturi de peste anul bisericesc ortodox, primul fiind cel dinaintea Sărbătorii Naşterii Domnului. Postul Crăciunului începe, în fiecare an, pe data de 15 noiembrie, şi sfârşeşte printr-o zi de aspră postire, în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie.

În ţările majoritar ortodoxe, postul nu mai este, după perioada comunistă, o chestiune pur privată, dimpotrivă. Foarte multă lume alege să mănânce exclusiv vegetarian, cel puţin în perioadele de post, iar localurile publice au făcut o afacere prosperă din oferta de produse „de post”.

Însă, dincolo de raţionamentele de „fashion”, „marketing”, sau dietetice ale postului, se află raţiuni spirituale, pe care orice creştin practicant al său ar trebui să le aibă în vedere.

Biserica invită omul la postire, în primul rând pentru a-l invita să-şi schimbe priorităţile, vectorii săi existenţiali. Alegând postul, omul decide în mod conştient să aloce importanţă, cu prioritate, celor spirituale, cel puţin în anumite perioade ale anului. El se hotărăşte să renunţe la plăcerile strict materiale, trupeşti, în perspectiva sesizării, simţirii şi trăirii bucuriei spirituale, sufleteşti.

Apoi, a decide să posteşti „în ritmul” Bisericii, iar nu la simpla alegere personală, presupune a alege viaţa organizată comunitar, în detrimentul celei individualiste. Omul este fiinţă creată întru comuniune, de aceea are nevoie de viaţa comunitară, iar Biserica, ritmul ei liturgic, cultivă acest lucru, inclusiv prin rânduiala postului.

În societatea postmodernă a individualismului dus la extrem, postul oferă oportunitatea de a cultiva conştient comuniunea: prin participarea regulată la slujbele bisericeşti, prin daruri – materiale sau strict spirituale – oferite altora, în special celor trişti, singuri, sărmani; prin analiza conştientă, serioasă, a aşezării lăuntrice, apoi mărturisirea nedeplinătăţilor, a păcatelor, şi cuminecarea cu Trupul lui Hristos, în Sfânta Împărtăşanie.

A fi celulă vie şi viabilă în Trupul Mistic al lui Hristos este, în esenţă, scopul, sensul, noima vieţii creştine, inclusiv a postului. Doar astfel fiind, cultivându-te, eşti creştin viu, nu doar unul înregistrat, cândva botezat, dar spiritual mort deja, viu fizic ȋncă fiind.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 16  noiembrie 2013.)