Demnitatea la superlativ: Sfântul Ioan Gură de Aur

Dacă cineva m-ar întreba care-mi sunt sfinţii „preferaţi”, i-aş putea răspunde şi în somn că unul dintre ei este inegalabilul Sfânt Ioan Gură de Aur.

Când îi rosteşti numele, îţi vine să te ridici obligatoriu în picioare, în poziţie verticală. Fiindcă statura sa intelectuală, morală, duhovnicească impune respect necondiţionat şi dă oricărui muritor imboldul de a trăi demn, cu fruntea sus. Acest sfânt s-a „afiliat” atât de profund la Hristos, încât, deşi cu un fizic firav – conform mărturiilor aghiografice – el a dobândit puterea unui titan.

Născut în oraşul Antiohia, probabil în anul 354, aristocratul Ioan a studiat în profunzime filosofia greacă, ajungând la concluzia că doar credinţa creştină răspunde întrebărilor fundamentale ale sufletului şi minţii omeneşti. I-a avut profesori pe cel mai vestit orator al vremii, Libaniu, și pe Andragatie filosoful.

Educația creștină a primit-o mai întâi în familie, de la mama sa, Antuza, ea însăși sfântă, comemorată împreună cu Sfântul Ioan, pe 13 noiembrie, iar mai apoi de la Meletie, episcopul Antiohiei, care l-a și botezat; ulterior de la Diodor, starețul unei mănăstiri din Antiohia și profesor la școala teologică, și de la ascetul Carterie.

Pentru puțină vreme, Ioan a fost avocat. Tatăl lui, Secundus, mare comandant de oşti în armata imperială, a murit de tânăr, Ioan rămânând singura mângâiere a virtuoasei văduve Antuza. De aceea, el a amânat dedicarea exclusiv lui Dumnezeu, în viaţa ascetică, retrasă, în rugăciune şi meditaţie, până după moartea mamei sale.

Geniul său intelectual s-a îmbogăţit cu alese daruri spirituale, în anii de retragere ascetică. În anul 386 a fost hirotonit preot. Vreme de doisprezece ani, Ioan a predicat în Antiohia în fiecare duminică și sărbătoare, iar în post, chiar în fiecare zi, apărând dreapta credință în fața unor erezii și curente anticreștine în vogă la acea vreme.

A fost chemat la Constantinopol şi înscăunat patriarh, în anul 398, păstorind timp de şase ani într-un mod inegalabil în toată istoria Bisericii: trăind în austeritate, în sfinţenie, cu o excepţională înţelepciune şi putere a cuvântului; desfiinţând simonia – cumpărarea preoţiei cu bani -, chiar scoţând din scaune pe mulţi episcopi ce fuseseră astfel hirotoniţi.

Sfântul Ioan a criticat dur, pe faţă, nelegiuirile împărătesei Eudoxia, care infestau viaţa publică şi moralitatea poporului, fiind exilat în două rânduri de către ea, în total trei ani.

El a şi murit în exil, în satul Comana din Georgia, pe data de 14 septembrie 407. Ziua respectivă fiind dedicată comemorării Sfintei Cruci, Biserica a decis comemorarea calendaristică a trecerii în veșnicie a Sfântului Ioan Gură de Aur pe data de 13 noiembrie.

Transferul sfintelor sale rămășițe pământești din Comana la Constantinopol s-a făcut în anul 438, la treizeci de ani după moartea sfântului, în timpul domniei împăratului Teodosie al II-lea (408-450), fiului nedreptei Eudoxia. Comemorarea acestui eveniment a fost stabilită, în secolul al IX-lea, a se face pe data de 27 ianuarie.

Adorat de popor, invidiat de confraţi, urât şi prigonit de împărăteasă, Sfântul Ioan a trăit şi murit drept şi iubind deplin. Au rămas celebre ultimele sale cuvinte: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, care sintetizează cu acurateţe starea de plinătate şi seninătate sufletească a acestui om excepţional.

Imagine: Icoană în mozaic a Sfântului Ioan Gură de Aur, Catedrala Sfânta Sofia/Ayasofya Müzesi – Constantinopol/Istanbul, sec. al XIII-lea, detaliu.

(Forma prelucrată a articolului cu același titlu publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 13 noiembrie 2012.)