Ajutătorul grabnic al tuturor – Sfântul Nectarie de la Eghina

Aproape că nu există credincios român care să nu fi auzit de Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina. Şi aproape că nu există om care să se fi rugat stăruitor acestui sfânt şi să nu fi primit şi simţit ajutorul său. Calendarul ortodox îl comemorează pe data de 9 noiembrie.

De sărbătoarea Sfântului Dimitrie Basarabov a anului 2012, relicvele Sfântului Nectarie au fost aduse din Grecia la Bucureşti. Prilej de bucurie şi nădejde pentru unii, de multe comentarii răutăcioase, pentru alţii. În fond, toţi cei de mai sus au arătat interes, atenţie, faţă de acest eveniment. Însă atenţia unora a izvorât din credinţa si poate încă mai mult din durerile lor, pe care şi le-au dus cu credinţă la racla sfântului; atenţia altora a izvorât din necredinţa şi neputinţa de a vedea şi aprecia esenţialul, în detrimentul fenomenalului. Căci da, este scandaloasă pentru mulţi, chiar dintre credincioşi, aglomeraţia, dezordinea, îmbulzeala şi nu de puţine ori modul superstiţios în care mulţi dintre cei care merg să cinstească sfinte moaşte se comportă.

În Occident, acolo unde se mai practică pelerinajele, închinatul la sfinţi, oamenii se comportă extrem de civilizat, liniştit, nu se îmbulzesc. Ideal ar fi ca şi la noi să se păstreze şi înmulţească credinţa şi evlavia, concomitent cu creşterea gradului de civilizaţie, a cizelării modului de comportament social, inclusiv cel religios.

Însă, chiar şi în condiţiile date, rămâne de valoare esenţialul, anume faptul că printre contemporanii noştri cresc încă sfinţi, oameni care au ales să răspundă cu maximă iubire şi dăruire iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate. Iar Dumnezeu îi răsplăteşte cu „încredere”, ascultându-le grabnic mijlocirile pentru lume şi necazurile ei. Doar cei care nu cunosc însingurarea în necaz, în durere, nu pot să înţeleagă nepreţuitul ajutor al sfinţilor.

Iar Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina este un astfel de grabnic ajutător în necazuri, în primul rând fiindcă a trăit el însuşi multe necazuri şi nedreptăţi, în timpul vieţii sale pământeşti. A-l cinsti după cuviinţă şi a-i cere ajutorul este nu doar un act de credinţă, ci şi unul de respect pentru muritorii care aleg şi trăiesc esenţialul în viaţă.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 10 noiembrie 2012.)